O nouă „minune” în WTA! A început să facă legea în circuit la doar 18 ani, iar azi a scris istorie într-un mod foarte controversat

O nouă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ucraineanca de doar 18 ani Dayana Yastremska (locul 47 WTA) a câștigat, duminică, al doilea trofeu al carierei, la Hua Hin, după două ore și 35 de minute de joc și 6-2, 2-6, 7-6(3) în finala cu Ajla Tomljanovic (Australia, 25 de ani, locul 49 WTA).

Câștigătoare pe final de 2018 tot în Asia, la Hong Kong, tânăra Dayana nu pierduse niciun set pe drumul spre finala turneului thailandez, iar începutul de meci a fost perfect: 6-2 și al doilea titlu al carierei părea aproape. Mai experimentată, Tomljanovic a echilibrat finala în manșa a doua, 6-2, iar decisivul a fost unul de povestit nepoților.

S-a mers din break în break până la 2-2, iar Tomljanovic a făcut diferența și părea că se îndreaptă spre primul trium al carierei. A ajuns la 5-2 și doar un game o mai despărțea de trofeu, dar Yastremska a găsit soluția. Una foarte controversată! A cerut un time out medical, apoi și-a revenit ca prin minune și a câștigat patru game-uri consecutive. Adversara sa a avut puterea de a trimite meciul în tiebreak, dar forehand-ul incredibil al ucrainencei a dus-o, după două ore și 35 de minute de joc, spre al doilea succes de răsunet al carierei. Acum, Yastremska, pe care mulți o consideră marea speranță a tenisului feminin mondial, a devenit prima jucătoare născută după 2000 (15 mai 2000) care câștigă două trofee în circuitul profesionist: „Această victorie e pentru mama mea”, a spus Dayana, emoționată, la interviul acordat pe terenul pe care a scris istorie.

Grație succesului de la Hua Hin, Yastremska va urca pe locul 34 în ierarhia mondială, cel mai bun al carierei, iar poziția foarte bună o va ajuta să evite adversarele „grele” la tragerile la sorți ale turneelor importante din 2019.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×